16.11.2022 Săptămâna Educației Globale
În cadrul "Săptămânii Educației Globale" elevii clasei pregătitoare din Cetariu au discutat despre colectarea selectivă a deşeurilor, pe urmă elevii au confecționat o livadă din materiale reciclabile.
16.11.2022 Săptămâna Educației Globale
Miercuri, 16 noiembrie, elevii din clasele CP-IV au participat la Săptămâna Educației Globale prin desfășurarea activității Sunt copil și am drepturi. Astfel elevii au identificat care sunt drepturile copiilor în vederea recunoașterii și respectării acestora de către adulți.
15.11.2022 Săptămâna Educației Globale
Elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială ,,Benedek Elek” din Cetariu au urmărit o prezentare despre efectul schimbărilor climatice asupra animalelor, mai ales asupra păsărilor. Apoi au participat la un concurs de recunoaștere a unor păsări și au pregătit hrănitoare pentru păsări pe care au umplut-o cu hrană pentru păsări și nuci adunate din curtea școlii.
2022.11. Să ne amintim de M.Sadoveanu
Într-o toamnă aurie, cei 10 elevi ai Școlii Gimnaziale Nr.1, Șușturogiu, coordonați de prof. Cornelia Bica s-au familiarizat cu aspecte din viața și opera lui Mihail Sadoveanu. Așadar, ei au dat viață personajelor din opera sadoveniană, interpretând secvențe din povestirea “Iapa lui Vodă” sau realizând desene inspirate din opera marelui scriitor. Activitatea a avut un real succes, deoarece profesorii și elevii prin efortul lor comun, dar și părinții prin pregătirea mesei îmbelșugate au reușit să încălzească atmosfera unei zile reci de toamnă cu bucuria și bună dispoziție pe care au manifestat-o cu toții.
02.11.2022 Lumea magiei cu Harry Potter
Elevii clasei a V-a au călătorit în lumea magiei create de J.K. Rowling (Scriitoarea seriei Harry Potter) cu ocazia activității de miercuri.
31.10.2022 Teatru de păpuși
În data de 31 octombrie, preșcolarii și elevii școlilor au vizionat spectacolul interactiv, cu denumirea "Ceasul fermecat".

